Endectocid Soluţie Ivermectina spot–on 10 ml

25,00 RON
ENDECTOCID - Soluţie lichida antiparazitara pe baza de ivermectina pentru pasari.
Concentratie: 5 mg/ml
Stoc epuizat
Cod Produs: 2495 Ai nevoie de ajutor? 0741100488 / 0741036213
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

ENDECTOCID Soluţie spot–on 10 ml - Produs cu acţiune asupra capuselor la porumbei pentru competiţie şi ornament, păsări de colivie si ornament.

COMPOZIŢIE 1 ml ENDECTOCID conţine:

  • Substanţă activă: Ivermectină 5 mg;
  • Excipienţi (glicerol formal, propilenglicol) ad 1 ml.

ACŢIUNE FARMACOLOGICĂ

  • Ivermectina este un antibiotic din clasa lactonelor macrociclice, care se obţine din fermentarea microorganismului teluric Streptomices avermitilis, ulterior fiind hidrogenat pe cale chimică.
  • Produsul acţionează asupra sistemului nervos al nematodelor şi artropodelor parazite, provocând paralizia şi moartea acestora prin stimularea producerii acidului gammaaminobutiric (GABA) la nivelul sinapselor, ceea ce întrerupe transmiterea influxului nervos în neuronii periferici la nematode şi a sinapselor neuromusculare la artropode.
  • Datorită acestui mecanism, produsul nu are acţiune asupra cestodelor şi a trematodelor, deoarece acestea nu secretă GABA ca mediator chimic la nivelul sinapselor.
  • Toxicitatea produsului este relativ redusă.

SPECII ŢINTĂ: Porumbei pentru competiţie şi ornament; păsări de colivie si ornament.

INDICAŢII

Endectocid soluţie spot-on este activ faţă de căpuşe: Dermanisus gallinae, Argas reflexus, Ornithodorus coniceps; păduchi malofagi: Goniocotes gallinae, Columbicola columbae, Lipeurus caponis, Oulocrepis dissimilis, Menopon gallinae; purici (Ceratophylus gallinae, C. columbae); plosnite (Cimex lecturaris, C. columbae); acarienii pielii şi penelor: râia deplumantă (Cnemidocoptes levis var. columbae), râia piciorelor (Cnemidocoptes mutans), râia laminosioptică (Laminosioptes cysticola); acarienii căilor respiratorii (Cytodites nudus, Sternostonia tracheocolum).

Produsul are acţiune şi asupra nematodelor: Ascaridia columbae, Capillaria caudinflata, Capillaria obsignata (columbae), Syngamus trachea.

CONTRAINDICAŢII

  • Nu se utilizează la animalele cu hipersensibilitate cunoscută la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.
  • Nu se tratează puii sub vârsta de o lună.
  • Nu se administrează la porumbeii şi păsările de colivie destinate consumului uman.
  • Produsul nu se administrează la alte specii decât cele menţionate în prospect.

REACŢII ADVERSE: Nu se cunosc

MOD DE ADMINISTRARE

  • La porumbeii pentru competiţie şi ornament: 1 picătură/porumbel la cei cu greutate corporală cuprinsă între 400-500 g şi 2 picături/porumbel la cei cu greutate corporală mai mare.
  • La păsările de colivie şi ornament: 1 picătură/pasăre.

Păsărilor aparţinând speciilor ţintă li se aplică picăturile de soluţie Endectocid din flaconul cu picurător, direct pe piele, în regiunea dorsală a gâtului.

ATENŢIONĂRI

  • Se recomandă utilizarea la porumbeii pentru competiţie înaintea sezonului de zbor şi a perioadei de imperechere.
  • Pentru o absorbţie mai bună a produsului se masează uşor locul după aplicarea lui.
  • Se vor respecta dozele recomandate.
  • Nu depăşiţi doza terapeutică!
  • Produsul nu se foloseşte concomitent cu alte produse medicinale veterinare care au aceeaşi acţiune.
  • A se evita contactul produsului cu ochii păsărilor.
  • Produsul se utilizează numai la animalele pentru care este indicat.
  • Produsul nu se administrează la păsările în convalescenţă, debile sau cu insuficienţă hepatică.
  • Reacţii severe, inclusiv cazuri de mortalitate au fost înregistrate la câini (în special la cei din rasele Collie, Old English Sheep Dogs şi rasele înrudite), la broaştele ţestoase tratate cu produse care conţin substanţa activă - ivermectina.
  • Persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la substanţa activă vor evita contactul cu produsul.
  • Utilizatorul trebuie să evite inhalarea şi contactul produsului cu pielea, prin folosirea unui echipament de protecţie adecvat.
  • În caz de ingestie accidentală solicitaţi imediat consult medical şi prezentaţi eticheta produsului.
  • Evitaţi contactul produsului cu ochii.
  • În caz de contact accidental spălaţi cu apă din abundenţă.
  • După utilizare spălaţi mâinile.

TIMP DE AŞTEPTARE: Nu este cazul.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni-Vineri: 10:00 - 17:00

0741100488 0741036213 office@animaniashop.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!